Ministrul de finanțe german: Grecia poate rămâne în zona euro chiar și cu un vot negativ la referendum

Publicat: 01/07/2015, 14:05

Schaeuble a mai spus că Banca Centrală Europeană va face tot ceea ce este necesar pentru a proteja euro, dacă grecii vor vota împotriva planului de austeritate propus de creditorii internaționali (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană) la referendumul din 5 iulie, potrivit celor trei persoane, care au făcut declarații sub rezerva anonimatului, menționând caracterul privat al discuțiilor.

Atitudinea Germaniei sugerează că factorii de decizie de la Berlin se pregătesc pentru un vot negativ al grecilor la referendumul de duminică, notează Bloomberg.

‘Scopul nostru rămâne menținerea Greciei în zona euro, indiferent de rezultatul de la referendum. Depinde de Grecia să decidă dacă dorește sau nu să rămână în zona euro’, a declarat telefonic Antje Tillmann, parlamentar din partea Uniunii Creștin-Democrate, a cancelarului Angela Merkel.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului de Finanțe german a refuzat să comenteze pe această temă, invocând caracterul privat al reuniunii de marți, scrie Agerpres.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Câți bani vor primi românii de la 1 iulie. Cu cât cresc salariile
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Irlanda a recunoscut oficial Palestina ca stat suveran și independent
×